INSTRUMENTE CU SUFLET DIGITAL

Tester practic pentru grosimea stratului de vopsea AXIOMET AX-CTG10

Grosimea stratului de vopsea pe caroserie poate fi măsurată cu ajutorul a două dispozitive distincte.

Primul presupune folosirea unui element magnetic fixat pe un arc aflat într-un manşon cu o scală. Cu ajutorul acestei scale vom verifica cât de mult putem întinde arcul până ce forţa de întindere a acestuia devine egală cu forţa de atracţie magnetică şi magnetul se desprinde de pe caroserie. Cu cât stratul de vopsea este mai gros, cu atât mai repede se desprinde magnetul.

Această metodă nu funcţionează pe suprafeţe care nu sunt fabricate din materiale feromagnetice, prin urmare, nici pe aluminiul folosit în vehiculele sport.

În aceste situaţii este necesar un aparat de măsurare mai avansat. În ajutorul nostru vine marca AXIOMET, cu testerul său AX-CTG10.

AX-CTG10
AX-CTG10
Preţ net de la 25.62 USD
Testerul AX-CTG10 se bazează pe fenomenul de inducţie magnetică.

Aparatul de măsurare a grosimii stratului de vopsea marca AXIOMET

Testerul AX-CTG10 foloseşte fenomenul de inducţie magnetică. Cu ajutorul bateriei integrate, înlocuibile de 3 V (CR2032), generează un câmp electromagnetic, care induce curent în metalul de sub vopsea. Acest curent creează un alt câmp, care este apoi detectat de senzorul testerului, ceea ce permite evaluarea distanţei dintre cap şi metal.

Aparatul de măsură indică în mod corect grosimea oricărui strat de vopsea nemetalică care acoperă o suprafaţă metalică.

Prin urmare, este util în cazul caroseriilor din aluminiu, tot mai des folosite. Poate fi utilizat şi în industrie, de exemplu pentru controlul manual al calităţii straturilor de vopsea aplicate.

Precizie în măsurare şi confort în utilizare

Echipamentul este prevăzut cu un afişaj electronic LCD şi un interval de măsurare între 0,1 µm şi 1250 µm. Precizia de măsurare este de ±2% + ±0,02 mm, ceea ce este absolut suficient în majoritatea cazurilor.

Aparatul de măsură este practic, uşor de ţinut în palmă şi nu ocupă mult loc. Are o carcasă din plastic şi cauciuc, iar dimensiunile acestuia sunt de 80x42x24 mm.

Testerul este prevăzut cu funcţia hold, care permite păstrarea valorii curente pe afişaj, pentru a o putea citi cu uşurinţă ulterior. Acest lucru este deosebit de util în situaţiile în care măsurarea este realizată în locuri greu accesibile.

Operarea testerului AX-CTG10

AXIOMET AX-CTG10 se decuplează automat dacă nu este folosit şi informează cu privire la nivelul redus al bateriei, ceea ce ne permite să evităm problemele legate de lipsa alimentării. Pe carcasă sunt disponibile următoarele butoane:

  • destinate alegerii tipului de suprafaţă pe care se va măsura grosimea stratului de vopsea;
  • care permit aducerea la zero a măsurătorii;
  • care permit alegerea unităţilor în care sunt afişate rezultatele (mm/mil).

Rezumat

Datorită preţului accesibil, preciziei în măsurare, calităţii fabricaţiei şi dimensiunilor reduse, reprezintă o alegere cu mult mai atractivă decât produsele concurenţei, în special pentru cei care doresc să testeze ocazional grosimea stratului de vopsea.